Umberto Eco despre tipurile de prosti

Este vorba despre un paragraf din "Pendulul lui Foucault" care descrie cele 4 tipologii fundamentale in opinia lui Belbo. Pentru cine nu a citit romanul (care e destul de coplesitor ca informatie, personal am facut cateva tentative pana am reusit, dar e delicios), personajele sunt Casaubon (din perspectiva caruia e scris romanul) si Belbo (redactor de editura, coplesit de diversi maniaci cu teorii ale conspiratiei). Pilade este barmanul.

Nota: stiu ca postarea asta invalideaza diverse drepturi de autor si imi cer mii de scuze editurii care le detine si sunt dispus sa includ un link de unde se poate cumpara cartea, dar de multa vreme cautam citatul sa-l dau amicilor si nu-l gaseam decat in engleza, iar exemplarul meu s-a pierdut se pare pe la vreun prieten, asa ca prefer sa-l pastrez, mai ales ca m-am chinuit 1 ora sa-l aranjez dupa o copie piratata gasita pe internet si OCR-izata execrabil.

Nota 2: sincer, romanul asta ar trebui citit in loc de "Codul lui Da Vinci" si alte porcarii similare.

Citatul e dupa jump, pentru a nu flooda diverse rss-feeduri care ma au doar incidental pe acolo. LE: se pare ca nu are efect si in feed, iar la ora asta nu-s capabil sa gasesc pluginul care trebuie sau sa editez sursele de wordpress, imi cer iertare celor ofensati.

"Dar dumneata cu ce te ocupi?" mă întrebase, cu simpatie, acum știu asta.

"În viață sau în teatru?" am zis, făcînd aluzie la decorul barului
Pilade.

"Faci universitatea sau studiezi singur?"

"N-o sa credeți, dar cele două lucruri nu se contrazic. Tocmai sînt pe cale
să termin o teză despre Templieri."

"O, ce lucru groaznic", zise el, "nu-i o poveste nebunească?"

"Eu îi studiez pe cei adevărați. Documentele procesului. Dar dumneavoastră ce
știți despre Templieri?"

"Eu lucrez la o casă de editură și într-o casă de editură vin și oameni cu
judecată și nebuni. Cînd vreunul pune pe tapet Templierii e aproape întotdeauna
un nebun."

"Mie-mi spuneți? Numele lor e legiune. Dar nu toți nebunii or vorbi de
Templieri. Pe ceilalți cum îi recunoașteți?"

"Meserie. Acum îți explic, dumneata ești tînăr. Apropo, cum te cheamă?"

"Casaubon."

"Nu era un personaj din Middlemarch?"

"Nu știu. În orice caz, era și un filolog din Renaștere, cred. Dar nu sîntem
rude."

"Rămîne pe altădată. Nu vrei să mai bei ceva? Încă două, Pilade, mulțumesc.
Deci. Pe lume există cretinii, imbecilii, stupizii și nebunii."

"Nu mai rămîne mai nimic!"

"Ba da, noi doi de exemplu. Sau cel puțin, fără să vreau să jignesc, eu. Dar,
în fine, oricine, dacă te uiți bine, se înscrie în una din aceste categorii.
Fiecare dintre noi e din cînd în cînd cretin, imbecil, stupid sau nebun. Să
spunem că persoana normală e aceea care amestecă într-o măsură rezonabilă toate
aceste componente, aceste tipuri-ideale."

"Idealtypen."

"Bravo. Ştii și nemțește."

"O rup cu chiu, cu vai, pentru bibliografii."

"Pe vremea mea cine știa nemțește nu-și mai dădea examenul de diplomă. Își
ducea traiul știind nemțește. Cred că azi același lucru se întîmplă cu
chineza."

"Eu n-o știu de ajuns, așa că-mi iau diploma. Dar reveniți la tipologia
dumneavoastră. Geniul ce este, Einstein, de exemplu?"

"Geniul e acela care pune vertiginos în joc una din componente, nutrind-o pe
seama celorlalte." Bău. Zise: "Bună seara, frumoaso. Ai mai încercat să te
sinucizi?"

"Nu", răspunse cea care tocmai trecea, "acum sînt într-un colectiv."

"Bravo", îi spuse Belbo. Se întoarse din nou spre mine: "Se pot face și
sinucideri colective, nu crezi?"

"Dar nebunii?"

"Sper că n-ai luat teoria mea drept literă de lege. Nu m-apuc să fac ordine
în univers. Spun ce este un nebun pentru o editură. Teoria e ad-hoc, bine?"

"Bun. Acum fac eu cinste."

"Bun. Pilade, te rog, mai puțină gheață. Altfel, o să-mi dea de furcă.
Așadar. Cretinul nici măcar nu vorbește, lasă baie, e spastic. Își duce
înghețata la frunte, din lipsă de coordonare a mișcărilor. Intră pe ușa glisantă
prin sensul opus."

"Cum face?"

"El știe cum. De-aia e cretin. Nu ne interesează, îl recunoști imediat și nu
vine pe la edituri. Să-l lăsăm în plata Domnului."

"Să-l lăsăm."

"A fi imbecil e mai complicat. E un comportament social. Imbecilul e acela
care vorbește întotdeauna în afara paharului."

"În ce sens?"

"Uite așa." Îndreptă degetul cu vîrful în jos, în afara paharului său,
indicînd tejgheaua. "El vrea să vorbească despre ceea ce este în pahar, dar
cum-necum, vorbește în afară. Dacă vrei, în termeni obișnuiți, e ăla care face
gafa, întrebînd ce mai face frumoasa dumneavoastră soție, pe unul care abia a
fost părăsit de nevastă. Am redat ideea?"

"Ați redat-o. Cunosc dintr-ăștia."

"Imbecilul e foarte cerut, mai ales în ocazii mondene. Îi pune pe toți în
încurcătură, dar după aceea oferă material de comentariu. În forma lui pozitivă
devine diplomat. Vorbește în afara paharului dacă gafa au făcut-o alții, abate
discuția în altă parte. Dar nu ne interesează, nu e niciodată creator,
colportează, deci nu vine să ofere manuscrise la edituri. Imbecilul nu zice că
pisica latră, ci vorbește de pisică, atunci cînd alții vorbesc de cîine. Vîră
bețe-n roatele regulilor de conversație, iar cînd le vîră bine, e sublim. Cred
că e o specie pe cale de extincție, un purtător de virtuți eminamente burgheze,
îi trebuie un salon Verdurin, sau chiar casa Guermantes. Voi, studenții, mai
citiți chestiile astea?"

"Eu, da."

"Imbecilul e Joachim Murat care-și trece în revistă ofițerii și vede unul,
plin de decorații, din Martinica. 'Vous-etes negre?' Iar ăla : 'Oui, mon
general'. Şi Marat : 'Bravo bravo, continuez!" Şi tot așa. Mă urmărești?
Scuză-mă, dar astă-seară sărbătoresc o hotărîre istorică din viața mea. M-am
lăsat de băut. Nu-mi răspunde, mă faci să mă simt vinovat. Pilade!"

"Şi stupidul?"

"A. Stupidul nu greșește în comportament. Greșește în raționament. E ăla care
zice că toți cîinii sînt animale domestice și toți cîinii latră, dar și pisicile
sînt animale domestice, deci latră. Sau că toți atenienii sînt muritori, toți
locuitorii Pireului sînt muritori, deci toți locuitorii Pireului sînt
atenieni."

"Fapt care-i adevărat."

"Da, dar din întîmplare. Stupidul poate să spună și ceva just, dar din
rațiuni greșite."

"Se pot spune lucruri greșite, e de ajuns ca rațiunile să fie juste."

"Parol. Altfel de ce ne dăm atîta osteneală să fim animale raționale?"

"Toate maimuțele antropomorfe mari descind din forme de viață inferioare,
oamenii descind din forme de viață inferioare, deci toți oamenii sînt maimuțe
antropomorfe mari."

"Bunicică. Sîntem deja pe pragul în care dumneata bănuiești că ceva nu stă în
picioare, dar trebuie ceva muncă să demonstrăm ce și pentru ce. Stupidul e din
cale-afară de insidios. Imbecilul îl recunoști deîndată (ca să nu mai vorbim de
cretin), în timp ce stupidul raționează aproape ca și tine, cu o abatere
infinitesimală. E un maestru în paralogisme. Nu există salvare pentru redactorul
de editură, trebuie să~și piardă veșnic timpul cu el. Se publică multe cărți de
stupizi fiindcă la prima ochire ne conving. Redactorul de editură nu e obligat
să-l recunoască pe stupid. N-o face ea academia de științe, de ce ar trebui s-o
facă editurile?"'

"N-o face ea filosofia. Argumentul ontologic al sfîntului Anselmus e stupid.
Dumnezeu trebuie să existe pentru că-L pot gîndi ca ființă care are toate
perfecțiunile, inclusiv existența. Confundă existența în gindire cu existența in
realitate."

"Da, dar stupidă e și riposta lui Gaunilon. Eu mă pot gîndi la o insulă pe
mare chiar dacă acea insulă nu există. Confundă gîndirea contingentului cu
gîndirea necesarului."

"O luptă între stupizi."

"Bineînțeles, iar Dumnezeu se distrează la nebunie. S-a vrut de negîndit
numai pentru a demonstra că Anselmus și Gaunilon erau stupixi. Ce scop sublim
pentru creație, dar ce zic eu, pentru faptul însuși în virtutea căruia Dumnezeu
trebuie să fie. Totul finalizat întru denunțarea stupidității cosmice."

"Sîntem înconjurați de stupizi."

"Nu scapă nimeni. Toți sînt stupizi, afară de dumneata și de mine. Ba, ca să
nu jignesc, afară de dumneata."

"Să știți că intră și proba lui Godel aici"'.

"Nu știu, sînt cretin. Pilade!"

"Dar e rîndul meu."

"Împărțim pe urmă. Epimenide cretanul zice că toți crefanii sînt mincinoși.
Dac-o spune el, care e cretan, și pe cretani îi cunoaște bine, e adevărat."

"Asta-i stupid."

"Sfîntul Pavel. Epistola către Titus. Acum asta: toți cei care gîndesc că
Epimenide e mincinos, n-au decît să se încreadă în cretani, însă cretanii nu se
încred în cretani, de aceea nici un cretan nu crede că Epimenide e
mincinos."

"Asta e stupid sau nu?"

"Vezi dumneata. Ţi-am spus că e greu să-l identifici pe stupid. Un stupid
poate lua și premiul Nobel."

"Lăsați-mă să mă gîndesc... Unii dintre cei care nu cred că Dumnezeu a creat
lumea în șapte zile nu sînt fundamentaliști, dar unii fundamentaliști cred că
Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, de aceea nici unul dintre cei care nu cred
că Dumnezeu a creat lumea în șapte zile nu e fundamentalist. E stupid sau
nu?"

"Dumnezeule - e cazul s-o spun... nu prea știu... Dumneata ce zici?"

"Este, în orice caz, chiar dacă ar fi adevărat. Violează una dintre legile
silogismului. Nu se pot trage concluzii universale din două cazuri
particulare."

"Şi dacă stupidul ai fi dumneata?"

"Aș fi în bună și seculară companie."

"Ei, da, stupiditatea ne înconjoară. Probabil din cauza unui sistem logic
diferit de al nostru, stupiditatea noastră e înțelepciunea lor. Toată istoria
logicii constă în a defini o noțiune acceptabilă de stupiditate. E prea de tot.
Orice mare gînditor e stupidul altuia."

"Gîndirea ca formă coerentă de stupiditate."

"Nu. Stupiditatea unei gîndiri e incoerența unei alte gîndiri."

"Profund. E două, peste puțin Pilade închide, iar noi am ajuns la
nebuni."

"Ajung imediat. Nebunul îl recunoști imediat. E un stupid care nu cunoaște
trucurile. Stupidul, teza lui încearcă să și-o demonstreze, are o logică
șchioapă, dar are. Nebunul, dimpotrivă, nu se sinchisește să aibă o logică,
procedează prin scurt-circuitări. Totul, pentru el, demonstrează totul. Nebunul
are o idee fixă, și tot ceea ce găsește îi vine bine ca s-o confirme. Nebunul îl
recunoști după libertatea pe care și-o ia față de datoria de a dovedi, după
disponibilitatea de a avea iluminări. Şi o să-ți pară ciudat, însă nebunul, mai
devreme sau mai tîrziu, aduce vorba de Templieri."

Comments are closed.