Hanami
Explozia de verdeata si flori de la inceputul primaverii ia intotdeauna pe neasteptate pe oricine si induce in fiecare frenezia schimbarilor (sau, cum imi place mie sa zic, "hormonul bate neuronul"). Personal, constat ca primavara, in perioada infloririi pomilor, si toamna, cand ingalbenesc copacii, sunt cele doua momente ale anului in care ma trezesc contempland schimbarile naturii si ma trezesc filozofand pe marginea lor.
De fiecare data, conceptul de la care imi pleaca hoinarelile mentale este acela de "hanami", invatat acum multi ani pe vremea cand studiam cultura si filozofia japoneza. Hanami este numele obiceiului japonez de a privi florile pomilor (in Japonia fiind populare sakura - floarea de cires, si ume - floarea de prun), obicei importat din China in perioada Nara, dar care si-a facut incet-incet loc prin cultura si simbolistica specifica Japoniei, ajungand in constiinta maselor prin perioada shogunatelor. In prezent, buletinele meteo japoneze au o sectiune speciala dedicata frontului de inflorire a pomilor si se urmaresc zilele in care pot fi privite florile (similar cu starea partiilor sau temperaturile de pe plaja la noi la meteo).
N-am avut ocazia sa discut cu un japonez modern sa aflu ce simte privind florile, dar mie mi-a ramas in minte conceptul de "mono no aware", sentimentul de epifanie referitor la efemerul oricarui organism viu, deplangerea disparitiei inevitabile a tot ce ne inconjoara simultan cu admiratia pentru incapatanarea de a trai pe care o manifesta totul. Conceptul se regaseste partial si in cultura europeana ("caci tarana esti si in tarana te vei intoarce"(Geneza) ; "desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune"(Ecleziastul) ; "sunt lacrimae rerum et mentem mortalia tangunt" (Virgiliu - Eneida)), dar inca n-am gasit altceva care sa reflecte atat tristetea cat si admiratia pe care le resimt privind inverzirea de afara.
Da, sunt un melancolic, nu stiati? 