Secunda de compensare
Cu cateva zile inainte de Anul Nou, agentiile de stiri au descoperit ca toate ceasurile trebuiesc reajustate cu o secunda si au inceput sa apara articole si reportaje care mai de care mai haioase. Dat fiind ca am spus de vreo cateva ori povestea asta in ultimele doua luni, o repet si in scris pentru alti curiosi.
Bazele naturale ale unitatilor de timp sunt perioadele celor mai vizibile miscari ale Pamantului: rotatia si revolutia, din care reies ziua si anul. Astea se masoara simplu, una in raport cu soarele si cealalta in raport cu stelele, asa ca nu-i de mirare ca oamenii se raporteaza la ele dinainte de inceputurile civilizatiei. Dat fiind ca o zi este o unitate putin cam mare, a fost impartita arbitrar in 24 de ore a cate 60 de minute a cate 60 de secunde. Cele 24 de ore sunt o idee a egiptenilor, iar cele 60 de minute si secunde se pare ca vin de la babilonieni, rezultand astfel intr-o zi impartita in 86400 de secunde (Trivia: denumirile de "minut" si "secunda" vin din latina, fiind contractii ale expresiilor "pars minuta prima", respectiv "pars minuta secunda", adica "prima parte mica" si "a doua parte mica" a orei. Tot de acolo vin exprimarile ingineresti cu unul, respectiv doua apostroafe). De asemenea, prin folosirea unui instrument tehnologic extrem de avansat pentru vremea aceea, rabojul, s-a masurat cam pe vremea epocii fierului ca un an are 365 de zile "si ceva". Pe vremea respectiva se considera ca raportul dintre circumferinta unui cerc si diametrul sau este "cam trei", deci destul de bine.
Problemele pe care le-a avut calendarul pana in secolul 18 au fost legate de acel "si ceva". Pana la Iulius Cezar, numarul de zile din an se potrivea "dupa ochi", astfel incat solstitiul sa pice cam in aceeasi zi. Reforma calendarului iulian din 46BC a declarat un an de 365.25 zile si a impus schema anilor bisecti pe care o stim cu totii din clasele primare: fiecare an divizibil cu 4 avea o zi in plus.(Trivia: desi relativ simpla, schema a fost inteleasa gresit initial si aplicata cu un an bisect la fiecare 3 ani, in loc de 4. Problema a fost corectata de Octavian August, 36 de ani mai tarziu. O alta urma lasata de cei doi imparati pe calendar este ca lunile ce le poarta numele, iulie si august, sunt alese special sa aiba lungimea maxima). Calendarul iulian era relativ ok, dar inca imperfect: anul astronomic era cu ~11 minute mai lung decat cel calendaristic, rezultand o zi diferenta la fiecare 128 de ani. Se zice ca Cezar stia de aceasta problema, dar a considerat-o neglijabila.
1600 de ani mai tarziu, problema devenise ingrijoratoare pentru astronomi, si in urma deciziei papei Grigorie al III-lea in 1582, anii care se impart cu 100 dar nu se impart cu 400 nu mai sunt bisecti. Astfel, echinoctiul de primavara (fata de care se calculeaza data Pastelui) este decalat cu doar o zi la aproape 10.000 de ani, mult mai convenabil decat pana atunci. Noul calendar a fost adoptat incet-incet cam de toata lumea pana pe la inceputul secolului XX (in Romania in 1919).
Intre timp, pe masura ce precizia instrumentelor de masurare a timpului a devenit din ce in ce mai buna s-a constatat ca lungimea unei zile variaza foarte usor, de ordinul milisecundelor. Aceasta constatare ducea la o noua problema: secunda nu mai era o constanta. Alte constatari similare asupra altor unitati fundamentale au condus la aparitia in secolul 19 a unei serii de conventii internationale asupra unitatilor care din 1960 poarta numele de Sistem International (SI). Acesta defineste la ora actuala secunda ca un multiplu al perioadei unei radiatii specifice a atomului de cesiu 133, rezolvand pentru totdeauna (speram) problema secundei inconstante.
Bun, si dupa toata enciclopedia asta, care e pana la urma povestea secundei de compensare? Ei bine, s-a stabilit ca periodic astronomii sa recomande lungirea sau scurtarea unei zile cu o singura secunda, dupa caz. Exact ca inaintea lui Iulius Cezar. Diferenta este ca de data asta stim ca variatia nu este indusa de aparatele noastre de masura ci de diversi factori externi (in principal efecte mareice ale lunii sau altor planete mari). Dat fiind ca in general efectele observate sunt de franare, nu accelerare a rotatiei Pamantului, din 1972 pana azi nu s-au scazut secunde si doar s-au adunat. De 24 de ori de la inceputul lui 1972 s-a ales cate un minut care sa aiba 61 de secunde in loc de 60. Acest eveniment s-a intamplat doar in ultimul minut din iunie sau ultimul minut din decembrie, cea mai recenta ocazie fiind de revelionul 2008-2009 (la 0:00 UTC, adica la 2 dimineata ora Romaniei). Fiind vorba de o desincronizare astronomica, toate ceasurile, inclusiv cele atomice au trebuit resincronizate, adica date inapoi cu o secunda. Pe calculatoare nu este o problema deoarece NTP are suport si pentru acest fenomen.
Si uite asa anul 2009 are o secunda in plus omg wtf lol, a declarat Libertatea 